Datoria internă a statului

Datoria internă a statului reprezintă obligațiile financiare ale statului care provin din împrumuturile obținute din surse interne, respectiv fonduri provenite de la organizații comerciale și de la populație.

În România există diverse forme de împrumuturi interne, printre care:

• Obligațiuni de stat pe termen scurt și lung;

• Obligațiuni guvernamentale;

• Obligațiuni externe denominate în valută;

• Vechi titluri de trezorerie și obligații de stat.

Aceste instrumente financiare pot fi tranzacționate atât pe piețele primare, cât și pe cele secundare, fiind disponibile pentru achiziție atât de către persoanele juridice, cât și de către populație. Obligațiunile de stat generează venituri prin dobânzi, iar acestea sunt considerate instrumente de investiții de înaltă siguranță, cu randamente comparabile sau ușor mai mari decât dobânzile depozitelor bancare la termen. La expirarea termenului acestor titluri de valoare, statul le răscumpără de la deținători, emisiunea de noi titluri fiind un mecanism continuu.

Într-o interpretare mai largă, datoria internă a statului include nu doar obligațiile legate de emisiunea de obligațiuni guvernamentale, ci și restanțele față de bugetari, datoriile către entitățile juridice care execută contracte de stat și obligațiile legate de garanțiile guvernamentale acordate.

Volumele datoriei interne a statului sunt reglementate prin legislație și sunt supuse unor limite legale. Excedarea acestor limite este posibilă prin adoptarea unor acte normative speciale.

Datoria internă a statului reprezintă un instrument cu două fețe, la fel ca orice formă de împrumut. Pe de o parte, aceasta oferă statului posibilitatea de a atrage resurse financiare suplimentare pentru implementarea unor programe guvernamentale importante. Pe de altă parte, însă, această datorie implică obligația de a o rambursa, ceea ce duce la o creștere a presiunii asupra bugetului național.