Depresiunea economică

Depresiunea economică reprezintă o scădere semnificativă și prelungită a PIB-ului real, care durează mai mulți ani consecutivi. Nu există un criteriu cantitativ universal acceptat, însă mulți economiști consideră că o contracție a PIB-ului de peste 10% pe o perioadă mai mare de doi ani poate fi un semn clar al unei depresii. Aceasta poate fi văzută ca o recesiune severă și îndelungată, spre deosebire de criză, care este un fenomen pe termen scurt.

Termenul a fost utilizat frecvent de economiști și politicieni în secolul al XIX-lea și prima jumătate a secolului XX, însă, începând cu a doua jumătate a secolului XX, a fost treptat înlocuit de termeni mai neutri, precum „recesiune”, „stagnare” sau „încetinire economică”. Cu toate acestea, prăbușirea economiilor socialiste din fostul bloc est-european și criza din Grecia au readus în atenție conceptul de depresie economică.

Cel mai cunoscut exemplu este Marea Depresiune din 1929-1933, care a afectat economiile occidentale. Cauzele acestui fenomen sunt explicate prin mai multe teorii economice:

• Teoria keynesiană susține că lipsa masei monetare, cauzată de legătura rigidă cu rezervele de aur, a dus la deflație severă, instabilitate financiară și falimente în masă.

• Teoria marxistă atribuie criza supraproducției, în care oferta a depășit cererea.

• Teoria bulelor speculative argumentează că investițiile excesive în producție au creat un dezechilibru major.

• Teoria creșterii demografice sugerează că numărul mare de copii în familii a redus consumul per capita.

În timpul Marii Depresiuni, producția industrială a scăzut cu 23–46% în SUA, Marea Britanie, Germania și Franța, rata șomajului a depășit 20%, iar comerțul internațional s-a redus de două-trei ori.

La începutul anilor ’90, o depresiune economică a afectat țările fostului bloc socialist, inclusiv România, precum și Finlanda, care avea o economie strâns legată de cea sovietică. În 2011, Grecia a intrat într-o depresie severă, cu o scădere a PIB-ului de aproximativ 15% față de nivelul din 2008 și o rată a șomajului de peste 25%.