Excedentul bugetar

Excedentul bugetar reprezintă situația în care veniturile statului depășesc cheltuielile. Acesta se împarte în două tipuri:

• Excedent primar, calculat fără a include cheltuielile cu serviciul datoriei publice (plăți aferente împrumuturilor interne și externe);

• Excedent secundar, care ia în considerare aceste cheltuieli.

Deși, la prima vedere, un excedent bugetar pare benefic, părerile economiștilor sunt împărțite. Unii analiști consideră că un excedent este rezultatul unei politici de austeritate strictă, care poate duce la un deficit de lichiditate în economie, inclusiv la reducerea accesului la finanțare pentru bănci și alte instituții de credit.

Conform unor teorii economice clasice, intervenția statului în economie – inclusiv prin achiziții publice – poate influența nivelul ocupării forței de muncă și poate contribui la ieșirea din criză. Prin urmare, bugetul nu doar că poate, dar și trebuie să aibă un anumit nivel controlat de deficit.

Un aspect esențial în gestionarea bugetului este direcția în care sunt alocate cheltuielile. Dacă acestea sunt investite în dezvoltarea producției și a cercetării, ele pot genera venituri mai mari pe termen lung. Prin urmare, excedentul bugetar nu ar trebui să fie un obiectiv în sine.

Un indicator relevant pentru măsurarea excedentului bugetar este raportul acestuia la PIB. La nivel internațional, excedentul bugetar este mai frecvent întâlnit în țările exportatoare de resurse naturale, cum ar fi petrol și gaze. În schimb, economiile dezvoltate, bazate pe industrie prelucrătoare și tehnologii inovatoare, tind să aibă bugete deficitare. Țările cu o creștere economică rapidă se află, de obicei, între cele două extreme, având un echilibru între excedent și deficit bugetar.