Factoringul este un serviciu financiar oferit de o companie specializată sau de o bancă. Schema factoringului funcționează astfel: furnizorul vinde bunuri cumpărătorului, iar creanțele acestuia sunt cesionate unei terțe părți – factorului. Factorul plătește furnizorului înainte ca plata să fie efectuată de cumpărător, iar ulterior își recuperează suma de la acesta. Astfel, factoringul poate fi considerat un tip de finanțare pe termen scurt pentru furnizor, care primește banii imediat, înainte ca bunurile sau serviciile să fie achitate de cumpărător.
Prin semnarea unui contract de factoring, furnizorul poate încasa rapid contravaloarea facturilor sale, cesionând factorului drepturile asupra sumelor de încasat. De regulă, factorul achită inițial până la 90% din valoarea creanței, iar restul (minus comisionul) este plătit furnizorului după ce cumpărătorul achită datoria către factor. Comisionul depinde de perioada de plată amânată și de riscul de neplată.
Avantajul principal al acestei scheme de finanțare este că furnizorul primește banii imediat, cumpărătorul beneficiază de o perioadă extinsă de plată, iar factorul câștigă din comisioane și își asumă riscuri financiare.
Factoringul poate fi:
Cu regres – dacă riscul de neplată revine furnizorului.
Fără regres – dacă factorul își asumă riscul de neplată.
Deschis – dacă cumpărătorul este informat despre cesiunea creanței.
Confidențial – dacă cesiunea nu este notificată cumpărătorului.
În funcție de momentul exigibilității creanței, factoringul poate fi:
Real – dacă creanța există la momentul semnării contractului.
Consensual – dacă creanța va apărea în viitor.
În România, factoringul este reglementat de prevederile Codului Civil privind cesiunea de creanțe, iar serviciile de factoring sunt oferite de bănci și instituții financiare nebancare (IFN). Inițial utilizat în comerțul internațional, factoringul a devenit tot mai popular și pe piața internă, fiind folosit de companii pentru a-și îmbunătăți fluxul de numerar și a evita blocajele financiare.