Indicele Big Mac

Indicele Big Mac este un indicator „amuzant” al pieței valutare, folosit pentru a stabili cursurile de schimb pe baza puterii de cumpărare. Acest indice a fost introdus pentru prima dată în 1986 de revista britanică The Economist ca un exemplu semi-serios și, ulterior, a început să fie calculat anual și publicat de aceeași revistă.

La baza indicelui Big Mac stă ideea parității puterii de cumpărare a monedelor. Conceptul parității presupune că dacă un coș standard de produse costă, de exemplu, 50 de lire sterline în Marea Britanie și 100 de dolari în Statele Unite, atunci raportul corect între aceste monede ar trebui să fie de 1:2, adică o liră sterlină ar trebui să fie echivalentă cu doi dolari (fără a se lua în calcul costurile de transport).

În loc de un coș obișnuit de bunuri, The Economist utilizează un burger Big Mac ca unitate de măsură, deoarece restaurantele McDonald’s sunt prezente în orice țară. În 2012, Big Mac-ul costa 4,33 dolari în Statele Unite și 75 de ruble în Rusia, ceea ce, conform cursului de schimb al Băncii Centrale (1 dolar = 33 ruble), echivala cu 2,29 dolari. Aceasta înseamnă că rubla era subevaluată aproape de două ori față de dolar în 2012, iar cursul corect al rublei ar fi trebuit să fie în jur de 18 ruble pentru un dolar.

Unii economiști au propus chiar calcularea PIB-ului diferitelor țări și a cotei per capita utilizând Big Mac-ul ca unitate de măsură. Astfel, a apărut un nou concept numit „burgeronomics”.

Deși indicele Big Mac este adesea considerat mai mult o glumă în cercurile economice, acesta poate oferi informații utile despre anumite procese economice și despre discrepanțele din cursurile valutare.