Istoria creditului

Istoria creditului se întinde pe mii de ani și își are originile în vremurile antice, în Asiria, Egipt și Babilon. În acele vremuri, creditele erau acordate sub formă de produse, obiecte și alte bunuri. Datornicii care nu își returnau datoriile puteau fi vânduți ca sclavi. În Roma Antică, se folosea practica încarcerării datornicilor în „gropile de datorii”, expresie care a intrat în limbajul comun. Odată cu dezvoltarea relațiilor comerciale și monetare, în Grecia și Roma Antică, creditele au început să fie acordate în bani, iar această activitate a fost denumită „usura”.

Deși biserica creștină interzicea perceperea dobânzilor în secolele XII-XIII și în țările musulmane, necesitățile economice nu puteau fi anulate prin interdicții, astfel că oamenii găseau modalități de a ocoli legile. Începând cu secolul XVII, creditorii au fost înlocuiți de noi structuri financiare — băncile, iar guvernele au început să reglementeze împrumuturile, stabilind limite pentru dobânzi.

Istoria modernă a creditului a început în perioada revoluției industriale, când producția de masă de bunuri și servicii a deschis noi oportunități pentru creditare. În România, primele instituții de credit au apărut mult mai târziu, pe fondul schimbărilor economice. Odată cu trecerea la economia de piață la începutul anilor 90, creditarea a recăpătat importanța sa în sistemul financiar al țării.