Macroeconomia

Macroeconomia este ramura științei economice care studiază economia la nivel național sau global. Se bazează pe indicatori agregati, precum produsul intern brut (PIB), rata șomajului și nivelul prețurilor. Prin cercetare, se creează modele economice care analizează relațiile dintre venitul național, producție, consum, șomaj, inflație și alți factori esențiali.

Fondatorul macroeconomiei este considerat John Maynard Keynes, iar direcția dominantă în prima jumătate a secolului XX a fost keynesianismul. La mijlocul secolului XX, a câștigat teren abordarea neoclasică, reprezentată de economiști precum Paul Samuelson, Franco Modigliani, James Tobin și Robert Solow. În anii ’60-’70, datorită economiștilor Milton Friedman și Bill Phillips, monetarismul a devenit curentul dominant în macroeconomie.

Principalele direcții ale macroeconomiei includ:

• Analiza dinamicii PIB-ului – Guvernele își propun să asigure o creștere economică stabilă, să atenueze fluctuațiile ciclice și să reducă efectele negative ale crizelor economice.

• Studiul pieței muncii – Indicatorul principal este rata șomajului. Un șomaj foarte scăzut poate indica o economie „supraîncălzită”, în timp ce un șomaj ridicat semnalează recesiune și stagnare economică.

• Evoluția prețurilor – Inflația este asociată creșterii economice, dar poate duce la dezechilibre majore, în timp ce deflația reflectă scăderea producției și a cererii, indicând recesiune.