Poziția valutară (poziția valutară deschisă)

Poziția valutară reprezintă diferența dintre activele și pasivele exprimate într-o valută străină. Aceasta reflectă expunerea unei bănci sau a unei companii la riscul valutar.

Există două tipuri principale de poziții valutare:

• Poziția lungă (long position): apare atunci când volumul activelor într-o anumită valută străină este mai mare decât volumul obligațiilor. Aceasta indică faptul că organizația se așteaptă la o apreciere a monedei respective și la un potențial câștig.

• Poziția scurtă (short position): apare atunci când volumul obligațiilor într-o valută străină este mai mare decât volumul activelor. În acest caz, organizația anticipează o depreciere a monedei respective, ceea ce ar putea reduce costurile obligațiilor asumate.

O poziție valutară deschisă implică un risc de pierdere în cazul fluctuațiilor nefavorabile ale cursului de schimb. De aceea, Banca Națională a României (BNR) impune limite privind dimensiunea pozițiilor valutare deschise pentru băncile comerciale, pentru a reduce riscurile și a menține stabilitatea sistemului financiar.

În sectorul bancar românesc, instituțiile financiare sunt obligate să respecte reglementările privind expunerea la riscul valutar. Aceste reglementări ajută la protejarea stabilității financiare și la minimizarea impactului fluctuațiilor de curs asupra pieței locale.

Astfel, gestionarea poziției valutare este un element esențial al strategiei financiare a băncilor și companiilor, contribuind la controlul riscurilor și la menținerea echilibrului în condițiile unor variații ale cursurilor de schimb.