Reglementarea contraciclică și prociclică

Reglementarea contraciclică și prociclică sunt două tipuri de politici monetare și de credit implementate de stat într-o anumită situație economică pentru atingerea unor obiective specifice.

Reglementarea contraciclică presupune dezvoltarea și implementarea unei politici monetare și de credit de către regulatorul financiar (Banca Centrală) pentru a evita apariția fenomenelor de criză în economie sau pentru a minimiza consecințele lor negative. Printre instrumentele utilizate în cadrul reglementării contraciclice se numără rezervarea dinamică, înăsprirea cerințelor privind suficiența capitalului, inclusiv în cazul băncilor semnificativ sistemice, și altele. Această abordare presupune, de asemenea, stabilirea de cerințe diferențiate pentru mijloacele proprii ale instituțiilor financiare și norme, în funcție de etapa ciclului de credit.

Reglementarea prociclică presupune ca regulatorul financiar să adopte o politică monetară și de credit fără a lua în considerare ciclurile economice. În astfel de condiții, sistemul bancar al statului poate fi expus unor șocuri economice și poate suferi în perioadele de criză. Acest tip de reglementare a fost relevant până la criza financiară globală din 2008 și a devenit una dintre cauzele principale ale acesteia, deoarece absența cerințelor privind dimensiunile rezervelor și neatenția față de suficiența și transparența capitalului bancar au contribuit la umflarea „bulei” economice și la creșterea dezechilibrelor economice.