Sistemul valutar de la Jamaica

Sistemul valutar de la Jamaica

Sistemul valutar de la Jamaica este sistemul internațional modern de relații valutare și decontări, bazat pe cursuri de schimb flotante. A fost denumit astfel după conferința Fondului Monetar Internațional din Kingston (Jamaica), care a avut loc în ianuarie 1976. Acest sistem a înlocuit sistemul de la Bretton Woods.

Principalele caracteristici ale sistemului:

Monedele, inclusiv dolarul american, nu mai sunt legate de prețul aurului sau al oricărui alt activ și nu mai pot fi convertite oficial în aur. Cu alte cuvinte, convertibilitatea aurului a fost anulată, iar acesta a devenit o marfă obișnuită, tranzacționabilă de către băncile centrale.

Țările participante au libertatea de a-și stabili regimul valutar: curs flotant liber, curs controlat într-un interval fix (bandă de variație) sau curs fix legat de o altă monedă. Majoritatea economiilor dezvoltate au adoptat regimul de curs flotant, în care valoarea monedei este determinată de cererea și oferta de pe piață.

A fost introdus un nou instrument de plată internațional — Drepturile Speciale de Tragere (SDR – Special Drawing Rights, în română: DST) — o unitate de cont utilizată în decontările interguvernamentale fără numerar, prin înscrieri în conturi speciale de la FMI. În primăvara anului 2022, coșul SDR includea: dolarul american (USD), euro (EUR), yuanul chinezesc (CNY), yenul japonez (JPY) și lira sterlină (GBP).

Băncile centrale au obținut o autonomie mai mare în politica monetară internă. Nu mai sunt obligate să intervină pe piața valutară pentru a menține un curs fix, dar pot efectua intervenții valutare pentru a limita fluctuațiile excesive.

Criza financiară globală din 2008–2009 a evidențiat limitele sistemului actual. Prin urmare, este probabil ca relațiile financiare internaționale să continue să evolueze și să se reformeze în viitor.