Vacanțele Bancare 

Vacanțele bancare sunt un termen utilizat pe scară largă în mediul economic internațional, care desemnează o perioadă în care serviciile bancare sunt suspendate într-o țară.

Istoria termenului începe în anul 1871, când în Marea Britanie a fost adoptată „Legea privind vacanțele bancare”. Documentul stabilea patru zile libere pe an, când băncile nu lucrau, în majoritate coincizând cu mari sărbători religioase. La sfârșitul secolului XIX, vacanțele bancare au devenit o tradiție în țările Commonwealth-ului Britanic, fiind un sărbătoric neoficial în Irlanda. În secolul XX, această practică s-a răspândit în țările din Europa continentală.

În America, conceptul de vacanțe bancare a căpătat o semnificație diferită în perioada Marii Depresiuni. Pe 6 martie 1933, președintele Roosevelt a semnat un decret privind suspendarea activității bancare pe întreg teritoriul Statelor Unite, pentru a preveni panica care cuprinsese populația în contextul depreciării rapide a dolarului și a retragerii masive de depozite. Această măsură a rămas în vigoare până la adoptarea unui nou cadru legislativ pentru reglementarea sistemului financiar.

În economia modernă, conceptul de vacanțe bancare este folosit atunci când autoritățile unui stat decid suspendarea activității bancare pentru a preveni o criză economică iminentă și pentru a calma panică populației în urma depreciării monedei naționale. Măsuri similare au fost implementate în 2013 în Cipru și în Grecia, unde vacanțele bancare au fost introduse și prelungite de mai multe ori în 2015.