Legea Glass-Steagall

Legea Glass-Steagall este o lege bancară adoptată pe 16 iunie 1933 (în engleză, Banking Act of 1933). Legea poartă numele inițiatorilor săi, senatorul din statul Virginia Carter Glass și congresmanul din statul Alabama Henry Steagall. Printre principalele prevederi ale legii se numără interdicția pentru băncile comerciale de a desfășura simultan operațiuni de credit și investiții în companii. De asemenea, legea a înființat Federal Deposit Insurance Corporation (FDIC) și a introdus asigurarea obligatorie a depozitelor bancare pentru sumele de până la 5000 de dolari. În timpul crizei financiare din Statele Unite, care a început în 1929, multe bănci comerciale erau active pe piața de capital, iar prăbușirea acesteia a dus la falimentul unui număr mare de instituții financiare. Legea din 1933, care a interzis băncilor comerciale să participe la operațiunile de pe piața valorilor mobiliare, a separat conceptele de „bancă comercială” și „bancă de investiții”. Dispozițiile legii Glass-Steagall au continuat să fie valabile până în 1999. Apoi, restricțiile privind activitățile băncilor pe piața valorilor mobiliare au fost abrogate prin legea Gramm-Leach-Bliley Act. Astăzi există un proiect de lege care preconizează revenirea la unele dintre prevederile legii Glass-Steagall, în special cele care se referă la operațiunile bancare cu valori mobiliare. Proiectul a fost introdus în aprilie 2011, dar nu a fost încă aprobat. Încercările de reintroducere a legii sunt legate de criza economică începută în 2007. Una dintre cauzele principale ale declanșării acestei crize este considerată abrogarea legii Glass-Steagall.