Iena japoneză

Iena japoneză este moneda oficială a Japoniei. Codul bancar este JPY. 1 iena este echivalentă cu 100 sen și 1000 rin, însă în 1954 toate monedele cu valoare mai mică de 1 iena au fost retrase din circulație. Denumirile bancnotelor aflate în circulație sunt: 10000, 5000, 2000 și 1000 iene. Monedele sunt de 500, 100, 50, 10, 5 și 1 iena. Numele monedei provine de la cuvântul japonez „en”, care înseamnă „rotund”.

Pe fața bancnotelor japoneze sunt reprezentați scriitori și iluminatori: pe bancnota de 10000 iene – portretul lui Fukuzawa Yukichi, pe 5000 – Nitobe Inazo, pe 2000 – Murasaki Shikibu, iar pe 1000 – Natsume Soseki.

Monedele se deosebesc prin materialul din care sunt realizate și designul lor. Monedele de 500 iene (făcute din nichel) au pe fața lor floarea pavlovniei, cele de 100 iene au imaginea florii de sakura, iar cele de 50 iene sunt decorate cu crizantema. Monedele de 10 iene sunt din bronz și au pe fața lor sala Phoenix din templul Bodaiji, iar cele de 5 iene sunt înfrumusețate cu un spice de orez. Moneda de 1 iena este din aluminiu și conține imaginea simbolică a unui lăstar. Pe reversul monedelor, de obicei, sunt menționate valoarea nominală și anul emiterii. Monedele de 5 și 50 iene au un orificiu în centru.

Sistemul monetar actual al Japoniei și iena modernă au apărut în 1871. Până atunci existau semne monetare de aur, argint, cupru și hârtii emise de guvernul central și cele 244 de teritorii feudale. La prima emisiune a monedei naționale, 1 iena era echivalentă cu 1,5 g de aur pur.

Renunțarea la standardul aurului în Japonia a avut loc treptat: începând cu 1910, s-a oprit emisia monedelor de aur de 10 iene, în 1924 de 2 și 5 iene, iar în 1932 de 20 iene. În 1933, Japonia a renunțat definitiv la baterea monedelor de aur, ca urmare a crizei economice. În același timp, Japonia a intrat în „blocul sterlinelor”, legându-și moneda de lira sterlină. Războiul cu China a dus la devalorizarea ienei. În 1937, prețul ienei a scăzut la 0,29 g de aur.

Din 1939, Japonia a început să își orienteze cursul național de la aur la dolari americani. Astfel, valoarea ienei a scăzut la 0,20813 g de aur, echivalând cu 4,27 iene pentru un dolar.

Al Doilea Război Mondial a distrus complet sistemul financiar japonez. În august 1945, dolarul valora deja 15 iene, în martie 1947 – 50 iene, iar în iulie 1948 – 250 iene. Totuși, iena nu era convertibilă liber și pentru diferite tranzacții erau stabilite cursuri de schimb diferite. Pentru unele tranzacții comerciale, prețul ajungea la 900 iene pentru un dolar.

În 1949, administrația americană de ocupație, condusă de generalul MacArthur, a preluat controlul asupra sectorului financiar și a stabilit un curs unic de 360 iene pentru un dolar. Totodată, marile companii monopoliste japoneze au fost descompuse, ceea ce a stimulat dezvoltarea concurenței și economiei în general.

Până în mai 1953, iena a fost recunoscută ca unitate monetară cu un paritate față de aur de 2,5 mg. În 1964, fără acordul FMI, Japonia a renunțat la restricțiile valutare și a făcut iena convertibilă. Progresul economic a dus la o serie de devalorizări ale ienei. La începutul anilor '70, aceasta valora deja 308 iene pentru un dolar, iar în 1978 – 280 iene pentru un dolar, iar perioada de apogeu pentru întărirea monedei japoneze a fost în mijlocul anilor '80.

Stagnarea Japoniei a început în 1991 cu falimentele unui număr mare de instituții financiare. Criza asiatică din 1997-1998 a dus la slăbirea ienei de la 115 la 150 de iene pentru un dolar. Totuși, devalorizarea a stimulat dezvoltarea exporturilor, ceea ce a dus la creșterea prețului ienei. În 1998, ieșirea în masă din dolar a determinat o apreciere rapidă a ienei, care a crescut de la 136 la 111 în doar trei zile.

În 2002, Japonia a ieșit definitiv din stagnare și a început să înregistreze o creștere economică constantă. Economia națională japoneză este orientată spre export, astfel că politica Băncii Japoniei este concentrată pe menținerea unei iene ieftine. Pentru aceasta, sunt stabilite rate de dobândă minime și se utilizează intervenții pe piața valutară. În 2007, unii economiști au sugerat că iena era subevaluată cu 15% față de dolar și cu 40% față de euro.

Emiterea monedei și gestionarea politică monetară sunt responsabilitatea Băncii Japoniei.

Prețul ienei este determinat de un nivel înalt al producției din Japonia. Totuși, economia japoneză depinde de importul de materii prime și resurse energetice, precum și de cererea pe produsele exportate: electronice, automobile și altele.

Cursul ienei pe piața valutară și în schimburile de valută este direct – se indică câte iene trebuie plătite pentru un dolar american, adică se calculează la fel ca un curs valutar normal.