Banca Angliei

Banca Angliei – instituție financiară de stat, responsabilă cu funcțiile Băncii Centrale (BC) a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Denumirea oficială completă este „Guvernatorul și Compania Băncii Angliei” (Governor and Company of the Bank of England). Denumirea neoficială este „Banca Angliei”.

Banca Angliei este una dintre cele mai vechi bănci centrale din Europa și din lume. A fost înființată în 1694 ca o companie privată pentru finanțarea războiului cu Franța. Fondatorii au fost 1.268 de acționari care au acordat împrumutul inițial guvernului în valoare de 1.200 de lire sterline. Din punct de vedere juridic, împrumutul a fost acordat regelui cu o dobândă de 8% pe an, sub formă de bancnote și cambii.

Banca Angliei poartă această denumire (și nu „Banca Marii Britanii”) pentru că a fost înființată înainte ca statul cunoscut astăzi sub numele de Regatul Unit al Marii Britanii să existe. Acest nume a fost adoptat abia în 1707, odată cu unirea cu Scoția.

De la înființare, banca a primit dreptul de a efectua operațiuni cu metale prețioase – aur și argint, de a emite și înregistra cambii, de a acorda împrumuturi cu garanție. În același timp, băncii îi era interzis să acorde credite familiei regale fără acordul parlamentului britanic.

Ascensiunea unei instituții financiare private la statutul de bancă centrală nu a fost întâmplătoare. Acest lucru a fost posibil datorită poziției sale speciale. Astfel, la doar un an după înființare, banca a primit dreptul exclusiv de a emite bani. În 1697, Parlamentul a adoptat o lege prin care falsificarea bancnotelor emise de această instituție financiară era pedepsită cu moartea. În același timp, era interzisă înființarea de noi bănci mari.

În 1708, normele juridice au devenit și mai stricte. A apărut interdicția de a emite cambii la vedere – doar Banca Angliei putea face acest lucru. Pentru a preveni concurența, era interzisă crearea de companii cu mai mult de șase fondatori. Activitatea de acordare de împrumuturi pe termen scurt (de până la șase luni) a devenit ilegală.

Din 1844, Banca Angliei, conform Legii Robertului Peel, a devenit o instituție destul de transparentă – era obligată să publice săptămânal informații despre bilanțul său. În plus, banca a fost împărțită în două departamente: cel de emisiune și cel bancar.

Chiar la Banca Angliei a fost folosit pentru prima dată un sistem care poate fi considerat strămoșul sistemului actual de contabilizare a activelor și pasivelor Băncii Centrale a majorității țărilor. În departamentul de emisiune, pasivele constau din bancnote aflate în circulație și bancnote aflate în departamentul bancar. Activele sunt rezervele care garantează emisiunea de bani: titluri de stat, rezerve de aur și valută. Bancnotele emise sunt transferate în departamentul bancar.

Pasivele departamentului bancar sunt reprezentate de capitalul social, care nu s-a schimbat din 1844 și este de 14,5 milioane de lire sterline, conturile băncilor centrale străine, ale Fondului Monetar Internațional, ale Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare, precum și depozitele guvernamentale și depozitele băncilor comerciale. Activele departamentului bancar sunt obligațiunile guvernamentale, cambii înregistrate, împrumuturile acordate. De asemenea, în această secțiune a bilanțului se reflectă bancnotele primite de la departamentul de emisiune, dar încă neemise în circulație.

În 1946, Banca Angliei a fost naționalizată. Acționarii instituției financiare au transferat acțiunile lor Trezoreriei Marii Britanii și au primit în schimb titluri de stat.

Ultima lege care reglementează activitatea Băncii Angliei a fost adoptată în 1998. Conform acestei legi, conducerea instituției a fost încredințată unui consiliu de administrație, care include guvernatorul, doi viceguvernatori și 16 membri ai consiliului. Toți aceștia sunt numiți prin decret regal – însă, de fapt, regina doar confirmă deciziile parlamentului, deoarece țara este o monarhie constituțională.

Mandatul guvernatorului și al viceguvernatorilor este de cinci ani, iar cel al membrilor consiliului este de trei ani. Totuși, mandatul poate fi prelungit.

Ședințele consiliului de administrație au loc cel puțin o dată pe lună.

Banca Angliei are următoarele funcții:

• Controlul ratei inflației, asigurarea puterii de cumpărare a monedei naționale și stabilitatea cursului său de schimb.

• Menținerea stabilității sistemului financiar național.

• Asigurarea eficienței sectorului bancar.

Deciziile legate de politica monetară sunt acum în responsabilitatea Comitetului pentru Politica Monetară, care are drept sarcină stabilirea ratelor oficiale ale dobânzii. Acest organism guvernamental este condus de către guvernatorul Băncii Angliei.

Banca Angliei are dreptul exclusiv de a emite bancnote pe teritoriul Angliei și Țării Galilor. Totuși, Banca Scoției și Banca Irlandei (Irlanda de Nord) pot emite propriile monede, asigurându-le cu o rezervă de bancnote ale Băncii Angliei la o rată de 1:1.

Din 1998, Banca Angliei nu mai îndeplinește una dintre funcțiile sale tradiționale – gestionarea datoriei publice. Aceste responsabilități au fost transferate unui departament separat – Departamentul de Gestionare a Datoriei Publice a Marii Britanii, care face parte din Trezorerie.

Politica Băncii Angliei s-a schimbat de-a lungul decadelor, în funcție de evoluția teoriei economice. În anii 1940, politica economică a fost construită pe principiile keynesianismului, iar scopurile principale ale Băncii Centrale erau reducerea costului datoriei publice și împrumuturile ieftine. În anii 1950-1960, a fost promovată teoria neo-keynesiană, iar rolul Băncii Centrale era de a reduce efectele ciclurilor economice. În anii 1970, sectorul bancar a fost liberalizat, iar principală teorie economică a devenit monetarismul, iar obiectivul principal era controlul masei monetare. Începând cu anii 1990, instrumentul principal de politică monetară a devenit operațiunile pe piața deschisă.

În prezent, Banca Angliei are și responsabilități de reglementare și supraveghere a sectorului bancar. Este banca de decontare pentru guvern și alte structuri guvernamentale.