Banca Japoniei

Banca Japoniei este banca centrală a Japoniei, fondată în anul 1882 pe baza unei legi speciale. În 1942, a fost adoptată o nouă lege bancară, care a dus la reorganizarea băncii. Aceasta are atribuții în reglementarea cursului valutei naționale și în controlul sectorului financiar și bancar.

După Al Doilea Război Mondial, legea a fost modificată pentru a include crearea unui consiliu politic, un organ colegial responsabil pentru politica monetară. Banca Japoniei a fost subordonată Ministerului de Finanțe.

În 1998, a fost adoptată o nouă legislație care reglementează activitatea Băncii Japoniei pe baza principiilor de independență completă și transparență informațională.

În prezent, Banca Japoniei are următoarele funcții:

• Emiterea de monedă;

• Implementarea și controlul politicii monetare, inclusiv controlul masei monetare și al ratelor dobânzilor;

• Supravegherea sistemului bancar național, inclusiv managementul instituțiilor financiare;

• Derularea de operațiuni cu titluri de stat;

• Stabilizarea cursului valutar național, atunci când este necesar;

• Activități internaționale.

Capitalul Băncii Japoniei este de 55% deținut de stat, iar 45% din acțiuni sunt tranzacționate pe bursă și sunt în mâinile private. Cu toate acestea, acționarii nu pot influența politica băncii. Capitalul social al băncii este de 100 milioane de yeni.

Cel mai înalt organ de conducere al Băncii Japoniei este Consiliul Politic, format din 9 membri, condus de un președinte și doi vicepreședinți. Banca Japoniei are mai multe departamente, inclusiv secretariatul, departamentele pentru audit intern, politică monetară și operațiuni pe piața monetară deschisă. De asemenea, Banca Japoniei desfășoară activități de cercetare și atestare a specialiștilor bancari.

Principalele obiective ale Băncii Japoniei sunt prevenirea atât a inflației, cât și a deflației, precum și menținerea stabilității sectorului financiar național.