Boala Olandeză a Economiei

Boala Olandeză a economiei este un termen folosit pentru a desemna procesul de scădere a eficienței economiei în ansamblu, ca urmare a creșterii sectorului său de resurse naturale. Conceptul se bazează pe modelul economic al economiștilor Max Werner Corden și Peter Neary, elaborat în 1982.

Termenul a apărut pentru prima dată în 1977 într-o publicație a revistei Economist, care discuta despre situația economică din Olanda. La sfârșitul anilor '50, au fost descoperite depozite mari de gaze naturale în teritoriul Olandei și în zona de platformă continentală din Marea Nordului. Dezvoltarea acestora a dus la o creștere rapidă a sectorului de extracție, prelucrare și export al gazelor. Acest lucru a determinat un flux semnificativ de valută străină, aprecierea florinului olandez, creșterea veniturilor lucrătorilor din sectorul de resurse naturale, sporirea cererii de consum și accelerarea inflației. Această dezechilibru a dus la scăderea competitivității industriei locale, care nu era legată de sectorul resurselor naturale, și la o creștere generală a șomajului.

Astfel, boala olandeză în economie se referă la expansiunea rapidă a sectorului resurselor naturale și a industriei conexe, în timp ce producția industrială și exporturile din alte sectoare scad, datorită aprecierii monedei naționale. Această situație presupune riscuri economice semnificative pentru o țară atunci când resursele naturale sunt epuizate.