Bazel I

Bazel I

„Bazel I” reprezintă primul acord referitor la cerințele de capital propriu ale băncilor. A fost elaborat în 1988 ca un răspuns din partea comunității bancare și a autorităților de supraveghere la cazurile de pierderi mari și falimente ale intermediarilor financiari, observate în anii 1970–1980.

Ideea principală a „Bazel I” este limitarea riscului de credit și a pierderilor posibile ale băncilor prin construirea unui sistem de control al autorității de reglementare asupra suficienței capitalului băncilor.

Principalele prevederi ale documentului:

– Stabilitatea financiară a unei bănci este definită prin suficiența capitalului său pentru a acoperi riscul de credit. În acest sens, mărimea minimă a suficienței capitalului băncii, uneori denumită capital reglementat sau raportul Cook, este stabilită la 8% din valoarea activelor și a articolelor off-balance, determinate ținând cont de risc, și se calculează ca raportul dintre capitalul propriu și volumul total al activelor ponderate în funcție de riscul de credit;

– Determinarea dimensiunii riscului de credit se realizează prin înmulțirea (ponderarea) valorii activului cu coeficientii de risc. În acest scop, activele sunt împărțite în patru grupuri în funcție de gradul de risc, pentru care sunt acceptate următoarele valori ale coeficientilor de risc: 0, 20, 50 și 100. Cu cât riscul este mai mare, cu atât mai mare este ponderea;

– Valoarea totală a capitalului, care este verificată pentru suficiență, constă din două niveluri: nivelul 1 – este capitalul acționarilor și rezervele anunțate; nivelul 2 – este capitalul suplimentar, care include capitalul de calitate inferioară, rezervele ascunse, disponibile pentru bancă conform legislației naționale etc. În total, acesta nu trebuie să depășească valoarea capitalului de primul nivel.

În ciuda noilor reglementări introduse de „Bazel I” în domeniul supravegherii bancare, acordul conține o serie de deficiențe: ignoră celelalte tipuri de riscuri bancare, concentrându-se doar pe reglementarea riscului de credit; conține o clasificare simplificată a riscului de credit, care nu ține cont de diversitatea posibilelor situații reale. În plus, practica a demonstrat că îndeplinirea cerințelor privind capitalul minim necesar nu poate asigura fiabilitatea funcționării unei bănci și a întregului sistem bancar. În acest context, în 2004 a fost emis acordul actualizat – „Bazel II”.