Boala Olandeză a Economiei

Boala olandeză a economiei este un termen utilizat în cadrul analizei macroeconomice pentru a desemna procesul de scădere a eficienței economiei în ansamblu, ca urmare a creșterii sectorului său de resurse naturale. Conceptul se bazează pe modelul economic al economiștilor Max Werner Corden și Peter Neary, elaborat în 1982.

Termenul a apărut pentru prima dată în 1977 într-o publicație a revistei Economist, care discuta despre situația economică din Olanda. La sfârșitul anilor '50, au fost descoperite depozite mari de gaze naturale în teritoriul Olandei și în zona de platformă continentală din Marea Nordului. Dezvoltarea acestora a dus la o creștere rapidă a sectorului de extracție, prelucrare și export al gazelor. Acest lucru a determinat un flux semnificativ de valută străină, aprecierea florinului olandez, creșterea veniturilor lucrătorilor din sectorul de resurse naturale, sporirea cererii de consum și accelerarea inflației. Dezechilibrul rezultat a redus competitivitatea industriei locale și a generat un dezechilibru al balanței comerciale naționale.

Astfel, boala olandeză în economie descrie situația în care expansiunea rapidă a sectorului resurselor naturale și a industriei conexe duce la scăderea producției și exporturilor din alte domenii, ca urmare a aprecierii monedei naționale. Fenomenul este analizat frecvent în contextul crizelor macroeconomice și al influenței asupra produsului intern brut, evidențiind riscurile structurale pentru economiile dependente de resurse.