Cursul valutar reprezintă valoarea monedei unei țări exprimată în monedele altor state. El determină, de exemplu, câți lei costă un dolar sau un yen.
Prețul unei valute, la fel ca al oricărui bun, este determinat de cerere și ofertă. De exemplu, atunci când într-o țară se dezvoltă producția, antreprenorii au nevoie de finanțare și sunt dispuși să ofere investitorilor un randament atractiv. Dacă investitorii străini decid să participe în aceste proiecte, vor avea nevoie de moneda locală a țării. Cererea pentru ea va crește — iar cursul se va aprecia.
Se poate întâmpla și invers. Când investitorii străini, din diverse motive, se retrag din țară, cererea pentru moneda locală scade. De regulă, aceasta duce și la deprecierea cursului. Sau, de exemplu, statul pornește „tiparnița” pentru a acoperi datoriile interne. Moneda națională devine prea abundentă, iar valoarea ei — cursul față de alte monede — scade.
În realitate, asupra cursului valutar acționează o mulțime de factori. Printre aceștia se numără: volumul de bunuri și servicii pe care țara le exportă și le importă, evoluția prețurilor la export și import, situația economică internă și internațională. Un rol important îl au și regulile privind operațiunile valutare, precum și regimul cursului valutar, stabilite de Banca Națională a României.
Pentru detalii legislative, vezi OUG nr. 18/1990 privind regimul de control valutar.
Regimul cursului valutar depinde de măsura în care statul este dispus să influențeze formarea cursului. Dacă statul nu intervine deloc, cursul se numește liber flotant. Dacă, în anumite momente, banca centrală a țării activează mecanisme de influență, cursul se numește flotant administrat. Iar dacă statul stabilește strict cursul, acesta se numește fix. În România, politica valutară și regimul de schimb sunt stabilite de Banca Națională a României. În prezent, BNR aplică un regim de tip flotant administrat, adică lasă cursul să fie format de piață, dar intervine atunci când este necesar pentru a preveni fluctuațiile excesive.
El depinde doar de cererea și oferta pentru valută. Banca Națională nu stabilește o valoare-țintă a cursului monedei naționale și nici o traiectorie fixă a evoluției acestuia. Totuși, atunci când cursul fluctuează brusc, de exemplu pe fondul unor știri politice, banca centrală poate cumpăra sau vinde valută pe piața internă pentru a atenua aceste mișcări. Scopul său este menținerea stabilității financiare a țării, nu atingerea unui anumit nivel al cursului. În situații excepționale, banca centrală poate introduce temporar restricții asupra operațiunilor valutare, care la rândul lor influențează cursul.
În acest regim, banca centrală controlează într-o anumită măsură procesul de formare a cursului. De exemplu, poate interveni pe piață atunci când moneda națională se apreciază sau se depreciază prea rapid. Intervențiile se fac prin cumpărarea sau vânzarea de valută, ceea ce modifică raportul dintre cerere și ofertă și stabilizează cursul. În România, Banca Națională a României aplică un regim de tip flotant administrat: cursul este lăsat să fie format de piață, dar BNR intervine punctual pentru a limita fluctuațiile excesive. Totuși, nu există un „coridor valutar” oficial, așa cum se practică în unele alte țări.
Acesta este cel mai strict regim: banca centrală a unei țări leagă cursul de o altă monedă sau de un coș valutar format din mai multe monede internaționale importante — de exemplu, dolarul american și euro. În trecut, și România a avut perioade cu curs fix sau puternic controlat, însă în prezent politica monetară este bazată pe un regim de tip flotant administrat. Cursurile fixe se mai regăsesc astăzi în anumite state care își raportează moneda la dolar sau la euro.
Conform legii, Banca Națională a României are obligația de a stabili și publica cursurile de schimb oficiale. Acestea sunt calculate zilnic pe baza tranzacțiilor interbancare și sunt disponibile pe site-ul BNR în fiecare zi lucrătoare.
Cursurile oficiale nu înseamnă că BNR fixează sau controlează modul în care ele sunt folosite în economie. Persoanele fizice și companiile pot utiliza fie cursurile oficiale, fie cotațiile oferite de băncile comerciale. Totuși, cursurile oficiale au un rol esențial în contabilitatea publică și fiscalitate — de exemplu, pentru calcularea veniturilor și cheltuielilor bugetului de stat.
Cursul valutar influențează inflația, însă nu întotdeauna într-un mod direct. De exemplu, slăbirea monedei naționale poate accelera inflația pe termen scurt, dar pe termen mediu poate contribui la echilibrarea ei. Atunci când leul se depreciază, prețul bunurilor importate crește. Devine mai scump să cumperi tehnologie sau materii prime din străinătate. Aceasta duce și la creșterea costurilor de producție pentru companiile locale, iar prețurile finale urcă. Astfel, un curs mai slab poate alimenta inflația. Pe de altă parte, atunci când leul se întărește, bunurile de import devin mai ieftine, scad cheltuielile companiilor pentru materii prime și materiale externe, iar acest lucru temperează inflația. Desigur, aceasta este o schemă simplificată. În realitate, inflația este determinată de un ansamblu de factori: cursul valutar, politica monetară a BNR, costurile energiei, politica fiscală și cererea internă.
Pentru informații oficiale despre cum politiciile BNR leagă cursul și inflația vezi Rapoartele asupra inflației.




