Leul românesc (RON)

Drumul spre independență și apariția leului românesc

Drumul lung al Principatelor Dunărene către independența față de Imperiul Otoman a durat aproape patru secole. În secolul al XIX-lea, procesul de eliberare a intrat în faza finală. După războiul ruso-turc din 1828–1829, Principatele Dunărene, Țara Românească și Moldova, au ajuns sub protectoratul rusesc. Ele erau administrate de o conducere rusă în frunte cu contele Pavel Kiseleff, care a pus bazele viitoarei statalități românești. Între 1859 și 1862, Moldova și Țara Românească au fost unite într-o singură formațiune statală, vasală Imperiului Otoman. Independența deplină față de turci a fost câștigată în timpul războiului ruso-turc din 1877–1878. Noul stat a primit numele de Principatul României (transformat în Regatul României din 1881).

Chiar înainte de obținerea independenței depline, în anul 1867, în România a fost introdusă moneda națională – leul românesc, alcătuit din 100 de bani. Originea denumirii acestei unități monetare este legată de istoria circulației bănești pe teritoriile românești. În secolele XVII–XVIII, pe teritoriul Moldovei, Țării Românești și Transilvaniei – care urmau să formeze România modernă – erau larg răspândiți „talerii leului” olandezi (Leeuwendaalder), denumiți astfel deoarece pe revers era gravat un leu ridicat pe labele din spate. Chiar și după ce acești taleri au ieșit din circulație, denumirea de „leu” a rămas în Principatele Dunărene ca termen general pentru monede.

Primele monede pe teritoriul românesc

Cea mai veche monedă atestată pe teritoriul actual al României este drahma de argint, emisă în anul 480 î.Hr. de către polisul grecesc Histria, situat la gura Dunării. La începutul erei noastre, triburile geto-dacice foloseau monede macedonene, iar mai apoi au început să bată propriile monede de argint, asemănătoare celor celtice. Ulterior, au emis faimoasele monede de argint și aur cu numele regelui Koson (KOΣΩN). De asemenea, denarii romani pătrundeau pe teritoriul Daciei încă dinaintea ocupației romane. Monedele romane au continuat să circule și după retragerea trupelor împăratului Aurelian, în anii 270 d.Hr.

Primele monede moldovenești și muntenești

Primele monede proprii pe teritoriul românesc au fost emise de domnitorul Moldovei Petru I Mușat (1375–1391) și de voievodul Țării Românești Vlad I Uzurpatorul (anii 1390). Acestea erau groși de argint cu greutatea de aproximativ 1 gram.

În secolul al XVI-lea, Principatele Dunărene au intrat în dependență vasală față de Imperiul Otoman. Timp de câteva secole, pe teritoriul viitoarei Românii au circulat nu doar monede otomane – akçe, para, kuruș și altâni – ci și monede ungurești, austriece, rusești și chiar venețiene. Cercetătorii au identificat circa 100 de tipuri de monede care se aflau în circulație.

În timpul războiului ruso-turc din 1768–1774, Rusia a emis monede regionale speciale pentru Principatele Dunărene ocupate de trupele ruse – 1 para/3 denghi și 2 para/3 copeici. Cu aceste monede, armata rusă realiza plăți către populația locală. Ele erau bătute din bronzul obținut prin topirea tunurilor otomane capturate.

Introducerea și evoluția leului românesc

La 22 aprilie 1867 a fost instituită moneda națională a României – leul, echivalat cu francul francez, cu standardul de 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur, împărțit în 100 de bani. Primele monede emise au fost din bronz, cu valori de 1 ban, precum și 2, 5 și 10 bani, bătute în Anglia. În 1868 a fost emisă prima monedă de aur românească, de 20 de lei, într-un tiraj de doar 200 de exemplare. Începând cu 1870 au apărut monedele de argint de 50 bani, 1 leu și 2 lei.

Din 1880 au fost emise și monede de argint de 5 lei, iar monedele de aur pentru circulație au fost bătute în 1883 și 1890. În 1870 a fost fondată Monetăria Statului la București. Până atunci, monedele românești erau bătute în străinătate, în principal la Birmingham, Anglia.

Primele bancnote românești au fost obligațiunile Ministerului de Finanțe, emise în 1877 pentru a acoperi necesarul de fonduri în timpul războiului. În 1880 a fost înființată Banca Națională a României, care rămâne până astăzi unicul emitent al leului. Legea din 1900 a permis emiterea monedelor din cupru-nichel cu valori de 5, 10 și 20 bani.

După Primul Război Mondial, leul a intrat într-o perioadă de inflație prelungită din cauza distrugerilor economiei românești. Inflația a continuat într-un ritm moderat în perioada interbelică și în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Obligațiile României de a plăti despăgubiri de război uriașe au dus la hiperinflația din anii 1946–1947. În 1946 a fost emisă o monedă de 100.000 lei, iar în 1947 a apărut o bancnotă de 5 milioane lei – cel mai mare nominal din istoria leului românesc.

În 1947 a fost proclamată Republica Populară Română (din 1966 – Republica Socialistă România). Noul guvern a realizat o denominare a leului, în raport de 20.000 lei vechi pentru 1 leu nou. În 1952 a urmat o nouă denominare: 1 leu nou = 20 lei vechi. Designul monedelor din perioada socialistă reflecta stilul realismului socialist. Între 1947 și 1989 au fost emise mai multe serii de monede și bancnote românești.

În 1970, guvernul României a renunțat la standardul aur. Leul a pierdut paritatea de schimb cu monedele străine, iar între 1970 și 1989 cursul de schimb era stabilit administrativ de stat. Accesul la valută era extrem de limitat, iar deținerea sau vânzarea ei era considerată infracțiune, pedepsită cu până la 10 ani de închisoare.

În 1989, regimul comunist din România s-a prăbușit, iar țara a devenit Republica România. Prima monedă a României post-comuniste a fost piesa de 10 lei din anul 1990.

Leul românesc în perioada postcomunistă

În ultimii 30 de ani, moneda națională a României și-a schimbat denumirea oficială de mai multe ori. Aceste modificări au fost legate de crize economice, instabilitatea cursului valutar și inflația ridicată. Inițial, moneda și-a păstrat numele clasic – leu românesc. Din 2005 a fost introdus leul nou, apoi denumirea a revenit la „leu”, pentru ca ulterior să fie din nou folosit termenul „leu nou”. În prezent, denumirea oficială este simplu: leu românesc.

Din 1991, Banca Națională a României a emis patru serii de bancnote, ale căror valori nominale au crescut constant, atingând un maxim în 2003, când au intrat în circulație bancnotele de 1 milion lei. În aceeași perioadă, monedele ajunseseră la valori mari, până la 5000 lei.

Reforma monetară din 2005

În 2005 a avut loc o nouă denominare: 10000 lei vechi au fost schimbați pentru 1 leu nou (RON). După această reformă au fost introduse monedele de 1, 5, 10 și 50 bani și bancnotele de 1, 5, 10, 50, 100, 200 și 500 lei. Această serie de monede și bancnote reprezintă și astăzi mijlocul legal de plată în România.

Monedele

Designul monedelor este simplu: pe o parte se află stema României, iar pe cealaltă – valoarea nominală, numele țării emitente și anul de emisiune. Monedele de 1, 5 și 10 bani sunt fabricate din oțel placat cu alamă, cupru și nichel, respectiv. Moneda de 50 bani este bătută din alamă. Cele mai mici nominale sunt rareori folosite în tranzacții zilnice, deși își păstrează statutul de mijloc de plată.

Bancnotele

Bancnotele românești sunt printre cele mai colorate din Europa. Pe avers se regăsesc portrete ale unor mari personalități din știință și cultură din secolele XIX–XX, alături de flori specifice României. Reversurile sunt variate și includ clădiri emblematice – Catedrala din Curtea de Argeș, Ateneul Român sau Biblioteca Centrală Universitară din Iași – precum și motive tematice: schița unui avion, o casă tradițională, o moară de apă sau artefacte arheologice. Toate bancnotele sunt fabricate din polimer durabil, ceea ce le face mai rezistente la uzură.