Modelul de creditare ipotecară pe două nivele este o schemă ipotecară mai puțin răspândită în România comparativ cu alte piețe, precum cea din Statele Unite sau Rusia. În acest model, băncile transferă obligațiile de creditare ipotecară către agenții specializate în refinanțare sau secuiritizare a creditelor ipotecare, în schimbul obținerii de fonduri. În România, băncile joacă rolul principal în acordarea creditelor ipotecare, iar transferul acestora către agenții de credit ipotecar este mai puțin frecvent. În acest model, debitorii continuă să interacționeze cu băncile, achitându-și datoriile, iar băncile, la rândul lor, pot vinde aceste credite sau pot emite obligațiuni garantate de aceste credite. Relația inițială dintre bancă și împrumutat, inclusiv condiții precum nivelul avansului necesar la contractarea creditului, rămâne neschimbată, chiar dacă împrumutul este ulterior refinanțat. În general, aceste practici sunt reglementate cu prudență pe piața din România. Această structură este mai apropiată de modelele de creditare utilizate pe piețele financiare din Europa, unde băncile sunt principalele entități care gestionează riscurile legate de creditele ipotecare și pot, de asemenea, să emită valori mobiliare legate de aceste credite, dar cu o reglementare mai strictă.




