Politica monetară

Principalele tipuri de politică monetară

Există numeroase moduri de clasificare a politicii monetare în funcție de obiectivele, instrumentele și metodele utilizate de autoritățile financiare. Scopul lor comun este gestionarea cererii agregate pentru a asigura creșterea economică și stabilitatea prețurilor.

În funcție de starea economiei, politica monetară a statului poate fi una expansionistă (relaxată) sau una restrictivă (dură). BNR încearcă să mențină un echilibru între acestea pentru a stimula creșterea economică și a evita efectele negative asupra economiei. Deciziile instituției afectează prețurile de consum, condițiile de creditare și economisire, rata șomajului, cursul valutar, investițiile și multe alte aspecte.

• Politica monetară relaxată stimulează creșterea masei monetare aflate în circulație. Este cunoscută și ca politica „banilor ieftini”. Autoritățile o aplică în perioade de inflație scăzută sau recesiune. Prin reducerea ratei dobânzii de politică monetară, crește volumul creditelor acordate populației și companiilor, ceea ce stimulează cererea și activitatea economică. Totuși, un exces de lichiditate poate duce la supraîncălzirea economiei, când cererea depășește oferta.
• Politica monetară restrictivă se aplică în perioade de creștere economică rapidă, inflație ridicată sau apariția unui „balon financiar”. Este cunoscută și ca politica „banilor scumpi”. Aceasta vizează reducerea cererii agregate. Prin majorarea ratei dobânzii-cheie, scade numărul creditelor acordate, cererea se diminuează, iar inflația încetinește. Rezultatul este o temperare a creșterii economice, dar și prevenirea supraîncălzirii economiei.

Prin alternarea celor două tipuri de politică monetară, BNR urmărește dezvoltarea durabilă a economiei și limitarea proceselor inflaționiste, în strânsă legătură cu măsurile de politică fiscală și politică bugetară.

Obiectivul principal al politicii monetare

În prezent, obiectivul principal al politicii monetare în România este menținerea stabilității prețurilor. În acest scop, Banca Națională a României stabilește o țintă de inflație — un nivel orientativ în jurul căruia dorește să mențină evoluția prețurilor. Setul de măsuri adoptate pentru atingerea acestei ținte poartă denumirea de țintire a inflației (din engleză, inflation targeting).

Majoritatea economiilor dezvoltate (inclusiv Uniunea Europeană, din care face parte și România) și numeroase economii emergente urmăresc stabilitatea inflației într-un interval controlat. De obicei, nivelul dorit al inflației se situează în jur de 2% în economiile dezvoltate și între 3–4% în cele emergente. Acest regim de țintire a inflației este utilizat în prezent de peste 40 de țări, iar altele (precum Egipt, Mongolia, Pakistan sau Tunisia) pregătesc tranziția către acest model de politică monetară.

Alte regimuri de politică monetară

• Țintirea cursului de schimb valutar — regim prin care banca centrală vinde sau cumpără valută pentru a menține stabilitatea cursului monedei naționale. Acest tip de politică este întâlnit mai ales în economiile emergente, iar principalele valute de referință sunt euro și dolarul american. În prezent, sistemul internațional se bazează pe principiile stabilite de sistemul valutar de la Jamaica.
• Țintirea masei monetare — regim în care banca centrală stabilește obiective privind creșterea ofertei de bani sau a anumitor agregate monetare, definite prin baza monetară. Acest sistem a fost popular în anii 1970–1980, dar în prezent este rar utilizat în economiile avansate.

Cine administrează politica monetară în România

În România, politica monetară este elaborată și aplicată de Banca Națională a României (BNR), care funcționează ca autoritate independentă, în cooperare cu Ministerul Finanțelor și Guvernul. Acțiunile acesteia sunt parte integrantă din politicile macroeconomice generale ale statului, menite să asigure echilibrul și stabilitatea pe termen lung.