Zlotul polonez (PLN)

Zlotul polonez – moneda națională a Poloniei

Zlotul (poloneză: złoty – „de aur”) este moneda oficială a Poloniei încă din secolul al XVI-lea. A fost introdus ca unitate de cont în 1526 și ca monedă de argint în 1564 în Regatul Poloniei, iar din 1924 reprezintă moneda națională modernă. Astăzi, codul ISO 4217 al zlotului este PLN (de la „Polish New Zloty”), iar simbolul utilizat este zł.

Structura și subdiviziunile

Zlotul este împărțit în 100 groszy. În trecut, unitatea era divizată diferit – la origine, un zloty echivala cu 30 de groszy. Reforma monetară din 1924 a stabilit actuala structură de împărțire.

Bancnote și monede în circulație

În prezent circulă bancnote cu valori de 10, 20, 50, 100, 200 și 500 PLN, precum și monede de 1, 2, 5, 10, 20 și 50 groszy și 1, 2 și 5 zloți. De asemenea, Banca Națională a Poloniei emite monede comemorative din metale prețioase, cu valori nominale între 10 și 1000 de zloți, care au statut de mijloc legal de plată, dar sunt folosite în principal de colecționari.

Istoria apariției zlotului polonez

Predecesorii direcți ai zlotului ca unitate monetară de bază a Poloniei au fost marca poloneză (grivna) și „copa”. Marca a început să fie folosită în Polonia în secolul al XI-lea ca unitate de greutate monetară, echivalentă cu aproximativ 210 grame de argint. Din secolul al XIV-lea a fost înlocuită de grivna de Cracovia, care cântărea aproximativ 198 grame de argint. Tot în secolul al XIV-lea a fost adoptată „copa”, preluată din Cehia împreună cu grosul praghez, care a devenit principala unitate de cont. Grivna era echivalentă cu 48 de groszy polonezi, iar copa – cu 60 de groszy.

Primele emisiuni de monede de aur

Ca monedă de argint, zlotul a fost bătut pentru prima dată la Vilnius în 1564, cu mențiunea nominalului „XXX”, adică 30 de groszy. Baterea în masă a zlotilor de argint a început în 1663, în timpul domniei regelui Ioan II Cazimir. Deși moneda cântărea 6,726 grame, conținea doar 3,36 grame de argint pur, echivalent cu 12 groszy. Autorul proiectului, germanul Andreas Tympf, a dat numele monedei – „tymff” (cunoscută și ca „zlotówka”). Aceasta era, în esență, o monedă de credit: valoarea sa nominală era stabilită la 30 de groszy, însă în realitate conținea argint pentru mult mai puțin. Alături de moneda de cupru „boratynka”, tymff-ul a dus la dezechilibrul sistemului monetar al Republicii Polone, dar a rămas în circulație până în 1776.

Reforma monetară din 1766

În 1766, regele Stanisław Poniatowski a realizat o reformă monetară prin care Republica Polonă a trecut la standardul de la Köln. Zlotul (sau „złotówka”) a fost echivalat cu 30 de groszy de cupru sau 4 groszy de argint. Tot atunci a fost fondată Monetăria din Varșovia, care a devenit centrul principal de emisiune monetară.

Zlotul polonez în perioada 1924–1939

La momentul introducerii sale în circulație, zlotul a fost legat de dolarul american. Parlamentul slab al vremii nu avea capacitatea de a adopta măsuri eficiente pentru menținerea stabilității financiare a țării. Partidele politice exercitau presiuni constante asupra guvernului pentru alocarea de fonduri publice către cheltuieli neprevăzute în buget.

Deficitul bugetar a crescut rapid, iar inflația s-a accelerat. Guvernul polonez a încercat să reducă deficitul și a aplicat măsuri mai ferme decât în trecutul apropiat, când țara trecuse printr-o perioadă de hiperinflație. Pentru a finanța lupta împotriva inflației, au fost emise titluri de stat, aflate în circulație alături de bancnotele Băncii Poloniei. Până la sfârșitul anului 1925, obligațiunile guvernamentale au fost supraevaluate, iar statul nu mai avea posibilitatea să le ramburseze, ceea ce a subminat stabilitatea financiară.

Prim-ministrul Władysław Grabski a refuzat ajutorul extern, nevrând să supună țara controlului Ligii Națiunilor. El considera că străinii vor oferi împrumuturi – poate chiar în condiții mai avantajoase – imediat ce moneda națională va deveni stabilă. Totuși, acest lucru nu s-a întâmplat, întrucât statele europene nu aveau încă încredere în economia Poloniei și ezitau să investească în ea.

Zlotul polonez în perioada ocupației și în Republica Populară

În timpul ocupației germane (1939–1944) au circulat bancnotele de ocupație ale „Guvernământului General”, cu același design ca cele dinainte de război, dar cu text modificat. Banca din Cracovia a emis bancnote cu valori de 1, 2, 5, 10, 20, 50, 100 și 500 de zloți. În circulație se aflau și monede mici după modelul interbelic, dar fabricate doar din zinc și fier.

După eliberarea Poloniei în 1944 și recâștigarea independenței, au fost puse în circulație bancnote cu valori de 1, 2, 5, 10, 20, 50, 100 și 500 de zloți, iar în 1945 a apărut și o bancnotă de 1000 de zloți.

La 30 octombrie 1950 au fost introduse noi bani, schimbați în raport de 100:3 pentru salarii și 100:1 pentru numerar și depozite bancare – o măsură care a dus la confiscarea a două treimi din economiile populației. Monedele aveau valori de 1, 2, 5, 10, 20, 50 de groszi și 1 zlot, iar bancnotele de 2, 5, 10, 20, 50, 100 și 500 de zloți. Acestea prezentau imagini cu muncitori, dar treptat au fost înlocuite: bancnotele de 2 și 5 zloți cu monede (1960), iar cea de 10 zloți în 1965. În 1966 a apărut o bancnotă de 1000 de zloți, în 1975 bancnotele au fost schimbate cu modele care înfățișau mari personalități poloneze, iar în anii următori au fost adăugate noi valori – 200 zloți (1976), 2000 zloți (1977). În perioada legii marțiale (1982), din cauza inflației, a apărut și bancnota de 5000 de zloți.

Hiperinflația de la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90 a dus la emiterea de cupiuri cu valori din ce în ce mai mari: 10 000 de zloți (1987), 20 000 și 50 000 de zloți (1989), 100 000 și 500 000 de zloți (1990), 1 000 000 de zloți (1991) și 2 000 000 de zloți (1992).

Denominația și nominalele zlotului polonez

Banca Națională a Poloniei a decis denominarea zlotului prin „tăierea a patru zerouri” (10 000 PLZ = 1 PLN). Reforma a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1995, pe baza Legii privind denominarea zlotului polonez din 7 iulie 1994. Primele bancnote au fost tipărite în 1994 în Marea Britanie, iar monedele în 1990. Până la 31 decembrie 1996, vechii zloți au putut fi schimbați în toate punctele de plată și unitățile comerciale din țară, iar între 1997 și 2010 doar în anumite bănci. În 2014 au intrat în circulație bancnote noi, cu data de 5 ianuarie 2012, semnate de președintele Băncii Naționale a Poloniei și de trezorierul principal.

Nominalele zlotului polonez:

• Monede de grosz: 1, 2, 5, 10, 20 și 50 groszy (există și monede comemorative).
• Monede de zloți: 1, 2 și 5 PLN (există și emisiuni comemorative și de colecție până la 2000 PLN).
• Bancnote: 10, 20, 50, 100, 200 și 500 PLN (există și bancnote de colecție cu valori speciale, precum 19 sau 30 PLN).

Simbolul zlotului

Simbolul „zł” este utilizat pe scară largă, însă nu există ca semn unic în Unicode. El provine din codul Mazovia, folosit pe computerele poloneze din anii ’80.

Viitorul zlotului

După aderarea Poloniei la Uniunea Europeană în 2004, a fost planificat trecerea la euro. Totuși, pentru adoptarea monedei unice, economia poloneză trebuia să respecte criteriile Băncii Centrale Europene, ceea ce nu s-a întâmplat încă. În 2012 se discuta despre trecerea la euro, dar procesul a fost amânat. În 2016, Mateusz Morawiecki, viceprim-ministru și ministru al finanțelor, a declarat că, pe termen scurt și mediu, aderarea la zona euro nu este avantajoasă pentru Polonia, deși pe viitor situația ar putea să se schimbe.